Fitness inseamna, de fapt, exercitii de mentinere a conditiei fizice si de modelare corporala. De regula, consta in exercitii care se bazeaza mai mult pe dezvoltarea tonusului muscular, decat pe marirea muschilor. Atunci cand facem fitness, energia vitala creste, suntem mai bine dispusi si avem o stare generala mai pozitiva. In plus, intareste si sistemul imunitar.
Exista numeroase programe de fitness, fiecare fiind realizat in functie de persoane, de sex, de varsta, putand fi realizat simplu sau folosind aparate de remodelare corporala.
Fitnessul simplu se refera la acele exercitii de baza, care pot fi realizate fara a necesita aparate specifice. Astfel, cuprinde partea de aerobic, care se bazeaza pe exercitii simple, facute din picioare sau pe o saltea specifica, care au scopul de a ajuta la imbunatatirea tonusului muscular, de a reduce cantitatea de grasime din corp si de a ajuta la scaderea numarului de centimetri.
Exercitiile combina armonios mai multe aspecte, printre care dezvoltarea fizica (reprezentata de sportul pe care il facem la o sedinta), alimentatia rationala (deoarece orice exercitiu nu are efect fara o dieta sanatoasa), antrenamentul mental (concentarea asupra corectitudinii exercitiilor efectuate) si relaxarea (deoarece exercitiile sunt simple, iar dupa o sesiune de fitness, fiecare persoana se va simti mai vesela si mai implinita).
In functie de ceea ce ne dorim de la corp, putem sa facem fitness si cu ajutorul aparatelor de remodelare corporala. Aceste aparate au scopul de a ajuta la modelarea unor anumite grupe de muschi, dar exercitiile nu sunt atat de dificile precum cele care sunt realizate de catre persoanele care fac body building de performanta. In plus, se va imbunatati circulatia sangvina, respiratia si starea generala de sanatate.
De regula, exercitiile de fitness pot fi facute si in casa, un simplu dans mai activ putand fi considerat, de unii, drept un exercitiu de fitness, dar este recomandat ca, macar la inceput, programele sa fie stabilite impreuna cu un instructor acreditat si care are experienta in acest domeniu. Astfel, el va putea sa va recomande, in functie de specificul vostru si de asteptarile pe care le aveti, programul de fitness care sa vi se potriveasca cel mai bine.
Per total, dupa fiecare sesiune de fitness, persoana se simte mai bine, mai vesela si mai implinita. Unul dintre motive ar putea fi faptul ca in timpul exercitiilor se spune ca se elimina endorfinele, hormonii fericirii, iar starea generala capata nuante care mai de care mai colorate. In plus, toata starea de bine si exercitiile realizate, pe langa imbunatatirea starii, are un impact pozitiv asupra vietii sexuale.
Atunci cand se apeleaza la fitness, este foarte important ca acea persoana sa vrea sa isi schimbe intreaga viata. Aceste exercitii nu se bazeaza doar pe remodelarea corporala, ci include un stil de viata mai sanatos si mai activ, o dieta bogata in vitamine si in alimente proaspete si o vointa de fier. Desi pare foarte simplu, sa te tii de fitness este destul de dificil, dar, dupa o perioada, va deveni un stil de viata, iar urmarile se vor observa pe fata, pe corpul si pe comportamentul vostru.