O pizza napoletana autentică își dezvăluie identitatea prin aluatul aerat, gustul intens al roșiilor proaspete și marginile pufoase, ușor arse pe alocuri. Aceasta este mult diferită de ceea ce se găsește la majoritatea pizzeriilor din România și cu siguranță, este mai gustoasă. Dacă până recent era foarte greu să găsești pizza ca în Italia în România, astăzi, prin locații precum Pizzeria Napoli Centrale te poți bucura de gustul italian, fără să zbori până în Napoli.
Originea și recunoașterea oficială
Pizza napoletana provine din zona Napoli, fiind asociată cu un stil simplu și autentic. Unii specialiști spun că primele forme de pizza s-au preparat acolo încă din secolul al XVIII-lea. N-ai nevoie de un studiu istoric complicat pentru a-ți da seama că e un preparat venerat, însă e bine de știut că Napoli rămâne un reper gastronomic puternic în acest context.
Standardele oficiale pentru pizza napoletana sunt stabilite de organisme italiene, precum Associazione Verace Pizza Napoletana (AVPN). Aceste instituții stabilesc reguli stricte privind compoziția, tehnica de coacere și caracteristicile finale. Da, poate sună riguros, dar aceste cerințe asigură o calitate unitară și un gust specific. Dacă o pizzerie respectă regulile respective, primește atestări și devine parte dintr-o comunitate selectă de artiști culinari.
Ingrediente și aluat
Când vrei să identifici trăsăturile principale, ar fi înțelept să începi cu ingredientele. Pizza napoletana folosește făină de grâu de tip “00” sau combinații de tip “0” și “00.” Această făină fină, cu un conținut moderat de proteine, ajută aluatul să devină elastic. E un factor decisiv, fiindcă aluatul trebuie să se întindă cu ușurință și să capete acele bule de aer care dau senzația de pufos în margini.
Pe lângă făină, rețeta tradițională include apă, sare și drojdie proaspătă. N-ai de ce să te aștepți la adaosuri complicate: totul rămâne minimal, pentru ca aluatul să-și dezvolte calitățile într-un mod natural. Un pizzaiolo experimentat îți va spune că timpul de dospire contează enorm. Aluatul se lasă la crescut câteva ore bune, adesea 8-12 ore, uneori chiar mai mult, în funcție de temperatura mediului ambiant.
Tipurile de făină și hidratare
Unii specialiști preferă făina cu 11-12% proteină, iar alții aleg un procent mai ridicat. Ai putea întâlni și versiuni care folosesc un amestec de făinuri, tocmai pentru a obține o textură echilibrată. Hidratarea aluatului, adică raportul dintre lichid și făină, poate varia între 55% și 65%. Acest procent influențează direct gradul de elasticitate. Mai multă apă se traduce printr-un aluat mai dificil de manevrat, dar, în același timp, mai aerat.
Unii pizzaioli îți vor recomanda să ajustezi nivelul de hidratare în funcție de condițiile climatice. De pildă, dacă lucrezi într-un mediu foarte cald, n-ar fi rău să reduci ușor cantitatea de apă, pentru a păstra un echilibru.
Coacerea și tehnica de pregătire
Pizza napoletana autentică se coace într-un cuptor cu lemne, unde temperatura atinge aproximativ 485 °C. Timpul de coacere e scurt, undeva între 60 și 90 de secunde. Această durată scurtă contribuie la marginile ușor arse, la mijlocul subțire și la aroma specifică de fum.
Totodată, temperatura ridicată caramelizează rapid zaharurile din aluat și din sos. Așa se explică petele negre de pe crustă, un indiciu că pizza e coaptă corect. Dacă te întrebi de ce unii chefi insistă pe cuptorul cu lemne, află că flacăra directă și circulația aerului fierbinte creează un mediu ideal pentru textura aerată și pentru gustul caracteristic.
N-ar fi greșit să folosești și un cuptor electric, atâta vreme cât atingi temperatura recomandată și asiguri o piatră de pizza care să rețină căldura. Însă tradiția rămâne fidelă cuptorului cu lemne, fiind considerat un standard neoficial la care se raportează mulți bucătari.
Cum recunoști o pizza napoletana veritabilă
Poate te întrebi cum să distingi o pizza napoletana autentică de una care doar poartă acest nume. Iată câteva repere:
- Dimensiunea și forma.O pizza napoletana e, de obicei, rotundă, cu un diametru de aproximativ 30-35 cm. Marginile sunt ridicate și pufoase, iar centrul subțire.
- Toppinguri minimale. Dacă vezi o abundență exagerată de toppinguri, există șanse ca pizzeria respectivă să nu urmeze rețeta tradițională. Versiunile clasice (Marinara și Margherita) pun accent pe simplitate.
- Culoarea marginilor. Crusta prezintă mici pete maro-închis sau chiar negre, semn că a fost coaptă la temperatură ridicată în cuptorul cu lemne. Dacă marginile sunt complet albicioase, e posibil să nu fie coaptă la temperatura potrivită.
- Textura elastică a blatului. Aluatul se îndoaie ușor când ridici o felie, iar interiorul rămâne moale. Dacă pizza are un blat rigid, cu o structură densă, e semn că nu s-a respectat metoda tradițională.
- Calitatea ingredientelor. Sosul provine din roșii de bună calitate, mozzarella e proaspătă, iar uleiul de măsline are un gust fructat.
Poți verifica aceste elemente pe loc, atunci când servești pizza într-o pizzerie sau chiar acasă, dacă te pricepi să gătești și ai un cuptor adecvat. Nu-i deloc complicat să-ți antrenezi ochiul pentru astfel de detalii, mai ales după câteva degustări atente.
Dacă te pasionează gastronomia italiană, pizza napoletana e una dintre cele mai bune experiențe pe care le poți încerca, așadar, merită să cauți o pizzerie care poate face o pizza ca la carte.