Verighetele sunt cele mai importante obiecte de interes in cadrul planificarii oricarei nunti, dupa rochia de mireasa, desigur. Mirele si mireasa isi ofera unul celuilalt, in mod traditional, verighete pe care le poarta in fiecare zi a mariajului lor. Aceste bijuterii sunt simboluri ale uniunii si dragostei dintre cei doi parteneri si trebuie purtate pe degetul al patrulea de la mana stanga. Acesta este motivul pentru care degetul al patrulea de la mana este denumit degetul inelar. Cu toate acestea, multi oameni nu cunosct elementele de baza din spatele traditiei verighetelor.
Cea mai veche inregistrare a verighetei dateaza de mai bine de 4800 de ani, cand aceste bijuterii au fost folosite pentru prima data in Egipt. In acea perioada, inelele de nunta se faceau din stuf si papura, materiale care erau rasucite si impletite intr-un cerc. Femeile erau cele care purtau mai mult aceste obiecte decorative. Forma circulara era folosita pentru a simboliza eternitatea, fara inceput si fara sfarsit. Acest lucru, insa, nu era valabil doar la egipteni, ci si la alte culturi antice. In esenta, chiar si gaura din mijlocul verighetei avea o semnificatie. Aceasta era ca o poarta ce facea accesul catre evenimentele si lucrurile cunoscute si necunoscute. Astfel, un barbat care ii oferea unei femei un astfel de inel, ii daruia, de fapt, dragostea sa nemuritoare si loialitate neconditionata.
Transformarea materialului
Stuful si papura, cu toate acestea, nu au rezistat prea mult in inelele de nunta, fiind substituite in anii urmatori cu alte materiale mai rezistente, in special cu fildes, os si piele. Cu cat este mai scump materialul, cu atat mai mare este valoarea inelului si averea daruitorului. Romanii au adoptat mai tarziu aceasta traditie, dar cu o alta semnificatie. Inelul oferit de un barbat roman unei femei simboliza faptul ca acesta devenea proprietarul femeii respective. Verighetele au fost ulterior realizate din fier, ca un simbol al permanentei si rezistentei. Gravura inelelor, de asemenea, provine de la romani.
Cu trecerea anilor, crestinii au adoptat inelul in ceremoniile de casatorie, unde preferau sa foloseasca inele simple, modele care sunt, de fapt, populare si in ziua de azi. Inelele au fost gravate cu arfe, porumbei si maini legate, dat acest lucru a fost descurajat, deoarece biserica a considerat acest obicei ca fiind pagan. In timpul secolului al XIII-lea, inelele de nunta au devenit extrem de simple, avand un aspect spiritual si un simbol al inimilor unite.
Purtarea verighetelor
De-a lungul diferitelor etape, verighetele erau purtate pe degete diferite, inclusiv pe degetul mare. Traditia de a purta inele de nunta pe degetul al patrulea de la mana stanga provine de la romani. Aceasta traditie a aparut deoarece se crede ca vena iubirii, cunoscuta si sub numele de Vena Amoris, este pe acest deget si se conecteaza cu inima. Chiar daca oamenii de stiinta au contrazis acest fapt, acesta este un mit la care inca tin romanticii incurabili.
Verighetele moderne pe care le gasim pe piata in ziua de azi sunt realizate din materiale diferite si pot fi decorate cu pietre pretioase frumoase cu o semnificatie proprie. Singurul lucru care a ramas statornic este degetul inelar pe care se poarta verigheta.
